Joi, 15 ianuarie 2015, în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea a avut loc un eveniment prilejuit de celebrarea a 165 de ani de la naşterea marelui nostru poet, Mihai Eminescu.
Cei prezenţi au vizionat documentarul „Eminescu, lumina culturii naţionale” realizat de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi au ascultat câteva piese corale în interpretarea grupului coral de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, coordonat de prof. Doina Ghiţan.
Un moment special a fost oferit de soprana Monica Scurtu, acompaniată la pian de Irina Stratulat.
Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea proiectelor viitoare pe care biblioteca le va derula începând din această lună.
Programul evenimentului:
- „Eminescu, lumina culturii naţionale”, videoproiecţie documentară
- „Mihai Eminescu în cartofilie şi numismatică” – expoziţie
- Lansarea proiectelor Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea pentru anul 2015
- „Eu citesc, tu citeşti, noi citim”, având ca motto „Spune-mi cât citeşti, ca să îţi spun cine eşti!”, are drept obiective atragerea unui public cât mai larg la lectură şi consolidarea percepţiei actului lecturii ca o formă de instruire şi petrecere a timpului liber. Iniţiativa constă în amplasarea unor minibiblioteci volante în locuri neconvenţionale, de regulă locuri în care oamenii sunt nevoiţi să aştepte şi, unde aşteptând, ar putea să se bucure de lectura câtorva pagini. Cărţile pot fi împrumutate sau readuse apoi în locul de unde au fost luate sau într-un loc similar.
- „Luminile culturii”, având ca motto „Biblioteca, lumina spiritului – spirit de lumină”. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat Anul 2015 Anul Internaţional al Luminii – Year of Light. Ţintele majore sunt ştiinţa, tehnologia, natura şi cultura. Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea îşi propune să aducă în atenţia publicului, lunar, o realizare de excepţie din cultura universală. În luna februarie vă propunem „Manuscrisele de la Marea Moartă”.
– Moment muzical susţinut de grupul coral îndrumat de prof. Doina Ghiţan de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”.
Cu participarea sopranei Monica Scurtu.
La pian:
prof. Carina Aghenie
prof. Irina Stratulat
Broşura/programul evenimentului (I) (II)
Deschidere eveniment: Augustina-Sanda Constantinescu
Eminescu, lumina culturii nationale – documentar
Soprana Monica Scurtu şi Corul Liceului „Victor Giuleanu” Vâlcea: Partea I , Partea a II-a
Referinţe media: Liber să spun