Click to Career – Protejarea imaginii unei instituţii şi a dreptului de autor asupra produselor rezultate în urma activităţilor proprii a fost tema dezbătută cu ocazia seminarului organizat de Second Change School Agrinio, Grecia. Trainingul a avut ca scop dezabterea modului în care copyrightul poate stimula creaţia artistică şi culturală, dar şi măsura în care acesta poate constitui o barieră în ceea ce priveşte promovarea lor.
Brandul personal a fost cel mai bine definit de Tom Peters în articolul „The Brand Called You” publicat în 1997. În acest studiu, el a explicat cum fiecare instituţie şi persoană poate reprezenta un brand, având şansa să câştige din asta, atât material cât mai ales la nivel de imagine.
Brandul personal se referă la felul în care se identifică o persoană sau o instituţie şi, mai apoi, la felul cum transmite ceea ce o face unică şi diferită, astfel ca ea să fie cunoscută. Este important să ne descoperim şi să ne exploatăm punctele tari, echipa de lucru şi valorile pe care le deţine biblioteca pentru a comunica un mesaj clar şi consistent despre ce oferim comunităţii.
În urma acestei întâlniri organizaţiile din cele 8 ţări participante (România, Italia, Lituania, Cipru, Germania, Croaţia, Grecia şi Marea Britanie) vor crea un e-book util celor care doresc să cunoască etapele crearii şi păstrării unui brand.