Programul festivalului:
Vineri, 24 iulie:
începând cu ora 14. la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” – Primirea invitaților – Prezentarea Antologiei „Râmnicul este metaforă”, ediția a IV-a, 24-26 Iulie 2026. – Prezentarea revistei „Vâlcea literară”, nr. 20 – Dezbatere cu tema: „Poezia românească de peste hotare”.
Sâmbătă, 25 iulie:
Ora îl, la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu* – Recital de poezie. – Acordarea premiilor festivalului.
OraK.laVTV – Emisiune cu invitații din Serbia.
Ora 19, cină festivă
Duminică, 26 iulie:
Vizitarea unor obiective turistice din județ.
Seara: agapă colegială.
La eveniment vor participa scriitori din Vâlcea, colaboratori ai revistei „Vâlcea literară”, precum și scriitori din țară.
Invitați de onoare:
Dr. HADZIACA KOZOKIC, poet din Serbia DRAGANA KOZOKIC, scriitor din Serbia MIRAJ L0 VASILI E VIC, poet, membru USS Serbia Prof. FLORIAN COPCEA, membru în conducerea USR Craiova, membru în USS Serbia.
Eveniment realizat cu ajutorul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și Asociația Ordessos, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului.

