Joi, 18 Mai 2023, ora 17:00, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, are loc lansarea de carte:
„1388 – 20 Mai 2023, 635 de ani de la prima astestare documentare a Râmnicului”
cu si despre Dragoș Serafim
Lansare de carte Iubirea de Râmnic: Tablete, versuri, evocări …
Locație: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”
Partea I, orele 14,00: Constantin Mateescu,
„prozatorul Râmnicului” (evocare)
Partea a II-a, orele 17,00: lansarea volumului
Dragoș Serafim, Iubirea de Râmnic.
Tablete, versuri, evocări…
(2023)
Partea a II-a
- la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”
orele 17,00 – 18,30
Lansarea volumului
DRAGOȘ SERAFIM, Iubirea deRâmnic.
Tablete, versuri, evocări…
(Rm. Vâlcea, Ed. „Antim Ivireanul”, 2023)
Cuvânt de salut: conf. univ. dr. Remus Grigorescu, manager Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”
Secvențe audio-vizuale cu dr. Dragoș Serafim
Cuvântul editorilor: Bogdan Serafim-Dobre, Felix Sima
Scurte evocări: Ioan Barbu, scriitor
- Adriana Trăistaru
ing. Sorin Zamfirescu
- Dorina Constantinescu
prof. dr. Ion Predescu
prof. dr. Gheorghe Deaconu
Dorel Constantinescu, Club Rotary
Voci din public
Cuvânt din partea familiei: Dragoș Serafim jr.
DRAGOȘ SERAFIM, Iubirea de Râmnic (V)
„Râmnicul, pământ bineecuvântat: arborii cresc din belșug aici, ca și în luncă; drepți, dând o impresie de viață sănătoasă, liberă” (Nicolae Iorga). Râmnicul este el însuși o grădină. Râmnicul dezminte prin sine viziunea dramatică și sceptică a vicontelui de Chateaubriand după care „pădurea precede popoarelor, deșertul le urmează”. Acest eveniment, valabil poate la scară planetară, își diminuează aici forța de sugestie în fața jerbelor luxuriante ale Capelei, minunii dendrologice care este Parcul Mircea sau investiției sentimentale pe care o găsim mereu în Zăvoi, chiar cu ale sale dispărute Aleea Cupidon, „jet dʹeau” sau foișorul. Precum arhitecții primari cuprindeau în arhitectură pădurile, şoselele, grădinile şi casele, mă conving că cei moderni şi autentici respectă arhaicul mit al pomului, starea noastră perpetuă de dentrolatrie, de vreme ce conservă pe un mare bulevard o salcie plângătoare ca o jerbă de lumină, refuzând dominația betonului. Ne aflăm aici, de fapt, în fața unei probleme de ecologie socială, ca relație între om și mediul său: natural și social, inclusiv mediul construit. Într-o locuință nu trebuie să fii lipsit de posibilitatea de a vedea cum cad frunzele, lucru pe care l-a știut cel mai bine țăranul român, care înainte de a-și așeza casa învăța de unde răsare soarele, de unde bate vântul, de unde cântă păsările. Străbătând adesea străzile îngândurate ale orașului pe care-l iubesc, simt păstrându-mi în suflet bucuria că i s-au respectat pădurile (aceste „ființe care cresc încet și mor în tăcere” – proverb oriental), că se mai păstrează aerul patriarhal al grădinilor lui (deși nu mai putem auzi duminica fanfara cântând în chioșcul rustic) și mai ales că alte grădini au proliferat, că s-a născut acest joc fertil între curțile interioare (spații înverzite, înconjurate de ziduri) și parcuri (spații înverzite care înconjoară zidirile), de fapt ambele spații pozitive în care te poți simți cel puțin bine, dacă nu fericit. Chiar și piațete în care, din mijlocul arbuștilor răsar siluete zvelte de orologii, vestind pentru toți scurgerea timpului. În aceste grădini se vestesc anotimpurile, cu ploaia de soare a primăverii și apoi cu valurile salcâmilor, ale iasomiei și ale teilor, orașul fiind mereu beat de miresme, chiar și de cele ale frunzelor veștede și chiar cu moartea inexorabilă a rozelor pe albul zăpezii. Noi, cei din Râmnic, ne putem considera astfel primordial edenici și pentru că ne-am imaginat și construit mitul legat de existența grădinilor.
7 februarie 1986
Dragoș Serafim, Bătrânul soldat ajuns la Atlantic
Se dedică poetului Felix Sima
Okeanos e strâns între plopi și mohor
Pe unde mareele mai mor monoton
Pe râul Garonne se stinge de dor
Un domn de la Râmnic, mai aproape nătâng,
Cu-o floare de sânge pe umărul stâng
Mai trist și mai singur, lipsit de bon-ton…
Amanți și pescari în juru-i se strâng
Privesc-îl mai toți cu ochi care plâng…
Tu vii, Doamne, de unde, din care tărâm…
Nici vorbă, copile, eu vin de la Râm,
Sunt domn de la Râmnic nici grec, nici arab,
Mă iată în cartea Matei Basarab
Pescari și amanți se mai miră și tac
Pe mâna lui stângă un băț de arac
Un cântec de greier angajat gratuit
Să cânte-n mohor pentru un domn obosit
– Semnați recipisa precum c-am venit –
(un fluture galben pe umărul stâng)
Grăbiți-vă, dară, eu n-am timp să plâng…
Acasă mă-așteaptă cei morți și cei vii,
Copiii mei toți, cei o sută de mii
Privesc după mine spre zări care dor
Ascunși sunt de paznici cu chei și topor
Păziți de Danaos cu fete cincizeci
Cu actele toate stocate în beci
Mai toate au junghi ascuțit de Eschil
Junghia-vor pe toți cei aflați în exil
(în propria țară rămași în exil)
Ca din Maraton plecatul soldat
Îndată pleca-voi cu pasul întins
Ci nu cu răspunsul pe care l-a dat
Că eu nu mai știu: am murit, am învins?
Moderator: prof. dr. Ioan St. Lazăr
Organizatori:
- Consiliul Județean Vâlcea
- Primăria Municipiului Râmnicu Valcea
- Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
- Forumul Cultural al Râmnicului
- Colegiul Medicilor
Sponsori:
- Clinicile RapidTest;
- Clubul Rotary Vâlcea;
- Boromir.