Despre noi
Antim Ivireanul - patron spiritual al Râmnicului şi al Bibliotecii Judeţene Vâlcea
1650 - 1716
Cărturar şi orator religios, s-a nascut în Iviria (vechea denumire a Georgiei). Luat rob de turci, este dus la Constantinopol, unde avea să-şi dezvăluie înzestrarea pentru xilogravură, pictură şi broderie. A venit la Bucureşti ca tipograf, în urma unei solicitării a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Antim ajunge, nu peste multă vreme, în fruntea tipografiei domneşti. Călugărindu-se, îşi schimba numele Mirean Andrei, chemându-se Antim. Prima sa tiparitură este "Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon". În jurul lui se formeaza o adevarată şcoală tipografică, la Snagov şi apoi la Râmnic. Este ctitorul ansamblului monastic "Antim".
Înzestrarea artistică a lui Antim a fost bogată. Antim era şi un îndemânatic desenator şi un caligraf cu slova măiastră. A fost editor şi tipograf, a tradus sau a compilat, a scris cărţi el însuşi.
În 1705 Antim imprima la Râmnic o superbă ediţie de "Antologhion" în româneşte şi "Invătaţură pe scurt pentru taina pocăinţii", deosebit de rară astăzi.
Antim a contribuit mult la introducerea limbii române în biserică, precum şi la promovarea ei în scris. Dintre cele 38 de cărţi tipărite de el însusi, 24 au aparut în româneşte. Sunt scrieri de doctrina teologică ortodoxă, dar şi cărţi cu caracter didactic şi moral (Pilde filosofeşti, 1713) sau chiar scrieri laice cu caracter popular, precum "Alexandria" sau "Floarea darurilor". Scrierile care încununeaza opera lui Antim sunt "Predicile" sau "Didahiile", după denumirea lor grecească, rostite de către Mitropolit, la Bucureşti ori Târgovişte, duminicile şi la sărbatorile mai importante.
- La 1 noiembrie 1950 se înfiinţează Biblioteca Centrală Regională Vâlcea, primul bibliotecar-şef al instituţiei fiind Eugen Ciorăscu.
- La 1 iulie 1952 instituţia îşi schimbă statutul devenind Biblioteca Centrală Raională Râmnicu Valcea, iar la 1 februarie 1968 devine Biblioteca Municipală. Ulterior, în 4 martie 1974 instituţia se transformă în Biblioteca Judeţeană Vâlcea.
- În 8 noiembrie 1991, instituţiei i se atribuie numele "Antim Ivireanul", care este şi patronul spiritual al oraşului Râmnicu Vâlcea.
- Din anul 2005 biblioteca se bucură de un sediu propriu, modern, aflat pe strada Carol I, nr. 26.
- De-a lungul timpului, biblioteca a fost condusă de Eugen Ciorăscu (întemeietor), Ioan Popa (profesor), Gavrilă Popa (profesor), Ioan St. Lazăr (profesor), Maria Tureac (profesor), Marian Creangă (jurist), Constantin Neamţu (economist), Dumitru Lazăr (profesor), Valentin Smedescu (jurist).
- Din 1 octombrie 2006, director al instituţiei este doamna Augustina Sanda Constantinescu (profesor).
