PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Politica de confidenţialitate a datelor cu caracter personal
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea este înregistrată ca operator de date cu caracter personal prin Notificare la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu Număr Registrul General: 0019118
Responsabil cu prelucrarea datelor (DPO)
Adresă de email: protectiadatelor@bjai.ro
Informaţii furnizate persoanei vizate de la care se colectează date cu caracter personal
INFORMARE
cu privire la prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal potrivit art.13 din Regulamentul (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 (GDPR)
Regulamentul mai sus invocat, stabileşte normele referitoare la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi normele referitoare la libera circulaţie a datelor cu caracter personal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin.(1) din acesta, Regulamentul se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parţial prin mijloace automatizate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor.
Identitatea şi datele de contact ale operatorului
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea este o instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Carol I nr. 26, judeţul Vâlcea, cod fiscal 2541193, având ca obiect de activitate servirea intereselor de informare, cercetare, studiu, educaţie, lectură şi recreere ale utilizatorilor din municipiul Râmnicu Vâlcea şi din judeţul Vâlcea, oferind acces liber, gratuit şi nediscriminatoriu la informaţie şi cunoaştere prin bazele de date şi colecţiile proprii.
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea este operator înscris sub nr. 0019118 în Registrul General al A.N.S.P.D.C.P. de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal.
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea a desemnat un responsabil cu protecţia datelor la nivelul instituţiei, ca măsură a responsabilităţii faţă de modul în care sunt prelucrate datele cu caracter personal.
Datele de contact ale ale responsabilului cu protecţia datelor cu caracter personal sunt: email: protectiadatelor@bjai.ro
Scopul în care sunt prelucrate datele cu caracter personal
Prezenta Politică de confidenţialitate are scopul de a explica într-un mod simplu şi transparent ce tip de date personale colectăm în legătură cu dumneavoastră şi cum le prelucrăm.
Această politică se aplică următoarelor persoane:
- Utilizatori ai bibliotecii, precum şi reprezentanţii legali ai acestora (în cazul copiilor), giranţi.
- Voluntari ai bibliotecii;
- Cadre didactice, în relaţii contractuale cu biblioteca prin intermediul acordurilor de parteneriat;
- Studenţi aflaţi în practică profesională;
- Candidaţi la concursurile de angajare;
- Vizitatorii, orice persoană care intră în bibliotecă, sediul central fiind dotat cu sistem de supraveghere video;
- Orice persoană fizică sau juridică ce are raporturi de natură comercială sau contractuală cu biblioteca;
- Persoanele care se înscriu la activităţile bibliotecii (care nu posedă permis de acces la bibliotecă) sau participă la diferitele evenimente (conferinţe, workshop-uri, cursuri).
- Persoane fizice sau juridice care solicită informaţii conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Datele cu caracter personal se referă la orice informaţii care pot fi utilizate pentru a vă identifica personal.
Prelucrarea datelor se referă la toate operaţiunile pe care le putem face în privinţa datelor, cum ar fi colectarea, înregistrarea, stocarea, ajustarea, organizarea, utilizarea, divulgarea, transferul şi ştergerea acestora.
Ne comunicaţi informaţii cu caracter personal atunci când: deveniţi utilizator al bibliotecii, folosiţi serviciile noastre online, completaţi un formular online, semnaţi un contract, folosiţi produsele şi serviciile noastre sau ne contactaţi prin intermediul unuia dintre canalele noastre.
Colectăm următoarele tipuri de date:
Date de identificare, cum ar fi numele, prenumele, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii, adresa de e-mail, telefon, actul de identitate, număr legitimaţie pentru elev, student sau pensionari, adresa de domiciliu şi adresa de corespondenţă.
Date socio-demografice, ocupaţia şi locul de muncă sau studiu, naţionalitatea.
Date despre comportamentul online şi preferinţele dumneavoastră , cum ar fi adresa IP a dispozitivului mobil sau a computerului dumneavoastră şi paginile pe care le vizitaţi pe catalogul-online.
Date referitoare la interesele şi nevoile dumneavoastră, pe care ni le comunicaţi, de exemplu, atunci când apelaţi la serviciile bibliotecii.
Date de natură audiovizuală, cum ar fi imaginile surprinse de camerele de supravegheat din incinta bibliotecii sau imagini de la activităţile derulate de bibliotecă.
Datele sensibile
Nu înregistrăm date sensibile privind sănătatea dumneavoastră, etnia, orientarea sexuală, credinţele religioase sau politice.
Datele dumneavoastră personale sunt colectate şi utilizate de către Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea doar în scopuri legitime de interes public. Acestea includ:
- îndeplinirea drepturilor ce decurg din contractul de prestări servicii de bibliotecă:
- împrumut la domiciliu pentru persoanele cu domiciliul stabil în judeţul Vâlcea: maximum 4 documente tipărite pe o perioadă de 14 zile;
- consultare pe loc a documentelor pentru toate persoanele, indiferent de domiciliu;
- informaţii şi referinţe, activităţi culturale, acces gratuit la Internet.
- îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractul de prestări servicii de bibliotecă:
- acceptarea împrumutului în regim automatizat şi neautomatizat;
- respectarea termenul de împrumut şi a Regulamentului serviciilor pentru public;
- acceptarea informării/notificării cu privire la serviciile de bibliotecă;
– în caz de pierdere sau deteriorare a documentelor, procurarea documentelor identice sau achitarea contravalorii lor conform Legii Bibliotecilor nr. 334/2002, republicată.
- completarea formularelor tipizate generale de bibliotecă aprobate prin Ordinul nr. 2249/4775 din 9 iunie 2009 pentru aprobarea formularelor tipizate generale de bibliotecă.
- completarea Raportului statistic anual şi a Raportului statistic de utilizare solicitat de Asociaţia Bibliotecilor şi a Bibliotecarilor din România în conformitate cu standardele de biblioteconomie.
- completarea statisticilor solicitate anual de Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Regională de Statistică conform Legii bibliotecilor nr. 334/2002.
- derularea contractelor de voluntariat conform Legii nr. 78/2014.
- desfăşurarea activităţilor în cadrul acordurilor de parteneriat şi a protocoalelor de colaborare cu biblioteca pentru derularea de activităţi comune.
- înscrierea la activităţile/evenimentele organizate de bibliotecă pentru persoanele care nu deţin permis de intrare.
- derularea convenţiilor de practică pentru studenţi.
- desfăşurarea concursurilor de angajare în vederea ocupării posturilor vacante conform legislaţiei în vigoare.
- derularea contractelor de prestări servicii.
- solicitări conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
- monitorizarea accesului/persoanelor în spaţii publice/private; securitatea persoanelorşi a spaţiilor publice/private.
Biblioteca se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor personale, conform Regulamentului UE 679/2016 şi să nu comunice către terţi datele dumneavoastră, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Drepturile persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
În vederea asigurării unei prelucrări echitabile şi transparente a datelor cu caracter personal, vă oferim următoarele informaţii suplimentare:
- Datele dumneavoastră personale vor fi prelucrate pe durata relaţiei contractuale – permisul de acces la serviciile bibliotecii are valabilitate de 5 ani, iar după această dată ne supunem prevederilor legale în domeniu.
Datele colectate de sistemul de supraveghere pentru paza şi protecţia persoanelor, bunurilor şi spaţiilor bibliotecii vor fi stocate pe o perioadă de 30 de zile.
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, prin intermediul sistemului video instalat în sediul instituţiei, parter – hol principal – prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizare, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora, a spaţiilor şi a bunului instituţiei.
Datele personale înregistrate pot fi comunicate, la cerere, următorilor destinatari: persoana vizată precum şi unor organe, organisme expres prevăzute de lege.
Informaţiile şi datele personale înregistrate sunt destinate utilizării exclusive de către Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea
- Drepturile pe care le aveţi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal:
-
- dreptul la informare şi acces la datele dumneavoastră cu caracter personal;
- dreptul de a obţine, la cerere şi în mod gratuit, confirmarea faptului că datele dumneavoastră sunt prelucrate de către Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea;
- dreptul la rectificare – aveţi dreptul de a corecta datele pe care Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea le deţine în legătură cu dumneavoastră, care sunt inexacte sau incomplete;
- dreptul de a fi uitat (ştergerea datelor) – în anumite circumstanţe, puteţi cere ca datele pe care le deţine Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea să fie şterse din evidenţele noastre;
- dreptul la restricţionarea prelucrării – în anumite condiţii, aveţi dreptul de a restrânge prelucrarea datelor dumneavoastră personale de către Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea;
- dreptul la portabilitatea datelor – aveţi dreptul de a primi datele cu caracte personal care au fost furnizate către Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat, având dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea;
- dreptul de a vă opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime, legate de situaţia dumneavoastră particulară, ca datele cu caracte personal ce vă vizează, să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată, prelucrarea nu va mai viza datele în cauză;
- dreptul de a formula obiecţii – aveţi dreptul de a formula obiecţii faţă de anumite tipuri de procesare;
- plângeri – aveţi dreptul să adresaţi o plângere legată de procesarea datelor cu caracter personal. Toate întrebările şi plângerile dumneavoastră vor fi prelucrate de către responsabilul cu protecţia datelor din cadrul Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea în timp util şi în concordanţă cu procedurile interne instituite. Plângerile pot fi trimise la adresa de email: protectiadatelor@bjai.ro
- dreptul de a înainta plângere către Autoritatea de supraveghere în situaţia în care consideraţi că datele dumneavoastră nu au fost prelucrate conform legii;
- dreptul de a vă adresa justiţiei în situaţia în care aţi suferit un prejudiciu în urma prelucrării datelor cu caracter personal.
Cum protejăm datele dumneavoastră cu caracter personal
Aplicăm un cadru intern de regulamente şi proceduri la nivelul bibliotecii noastre pentru a păstra siguranţa datelor dumneavoastră. Aceste regulamente şi proceduri sunt actualizate periodic pentru a corespunde reglementărilor legislative în vigoare.
Biblioteca va aplica toate măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru asigurarea securităţii datelor personale, protejării lor împotriva distrugerii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat asupra lor. În plus, angajaţii bibliotecii au obligaţia de a păstra confidenţialitatea şi nu pot divulga datele dumneavoastră cu caracter personal în mod ilegal sau inutil.
Ce puteţi face pentru a ne ajuta să păstrăm siguranţa datelor dvs.
Facem tot posibilul să protejăm datele dumneavoastră, dar sunt anumite lucruri pe care le puteţi face:
- Raportaţi pierderea permisului de intrare la bibliotecă.
- Nu salvaţi date cu caracter personal pe calculatoarele folosite în cadrul bibliotecii
pentru acces la Internet.
- Ştergeţi fişierele salvate pe calculatoarele folosite în cadrul bibliotecii.
- Raportaţi imediat uitarea dispozitivelor de stocare în spaţiul bibliotecii.
- Deconectaţi-vă de la aplicaţia Catalog on-line atunci când nu o folosiţi.
- Deconectaţi-vă atunci când folosiţi email-ul, reţelele de socializare sau alte platforme on-line în spaţiul bibliotecii.
- Instalaţi aplicaţii antivirus, antispyware şi firewall. Actualizaţi aceste programe în mod regulat.
- Păstraţi parolele strict confidenţiale şi folosiţi parole puternice, adică evitaţi combinaţiile evidente de litere şi cifre.
- Fiţi vigilent în mediul online şi învăţaţi cum să detectaţi activităţile neobişnuite, ca de exemplu, o nouă adresă a site-ului web sau e-mailurile de tip phishing prin care vi se solicită informaţii personale.
Responsabilitate
Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” Vâlcea este responsabilă şi va fi capabilă să demonstreze la orice moment conformitatea cu Regulamentul (GDPR) cât şi cu principiile stabilite în acest document: legalitate, echitate şi transparenţă, limitări legate de scop, reducerea la minimum a datelor, exactitate, limitări legate de stocare, integritate, confidenţialitate şi responsabilitate.